COLONIALISM
Colonialismul este un proces neîncheiat. Şi o să mă explic, chiar cu riscul de a părea şi mai nesuferit decât par până acum.
Colonialismul a avut meritul incontestabil de a aduce civilizaţia acolo unde aceasta nu se afla. Dacă în Africa actuală sclavagismul nu mai este un fapt legal şi categoric nu mai este un fenomen generalizat, acest lucru se datorează colonialismului. Dacă în Africa există o infrastructură minimală, servicii sanitare, sistem de şcolarizare, tot imperiile coloniale sunt de vină.
Acest lucru este valabil şi pentru India, unde numai hotărârea englezilor a putut pune cât de cât ordine în haosul din acel subcontinent.
Imperiile coloniale au fost imperii civilizatoare, care au coborât (uneori la propriu) din copaci populaţii primitive, ce trăiau în condiţii inumane, privaţi de tratamente medicale elementare, de elemente necesare unui trai decent şi demn. Mitul idiot al lui „bon sauvage”, care chipurile păstra ceva din inocenţa omului originar este invalidat de fapte istorice evidente.
Imperiile coloniale in 1914
Populaţiile din cele ce au devenit colonii ale puterilor occidentale trăiau în epoca sclavagistă, unele dintre ele, precum aborigenii australieni, trăiau ….în epoca de piatră. Canibalismul, războaiele şi cutumele sângeroase erau fenomene obişnuite ale vieţii de zi cu zi a acestor comunităţi.
Imperiile coloniale au oferit acestor triburi şansa normalizării, îmbunătăţirii considerabile a standardelor lor de viaţă.
Desigur, o să mi se spună, a existat un preţ. Da, preţul a fost cel oferit de materiile prime şi de mâna de lucru ieftină oferită de aceste populaţii. E un preţ mic? Din punctul meu de vedere, nu.
Dacă o să citească aceste rânduri şi câte un stângaci multiculturalist, din adepţii relativismului cultural, o să deplângă sacrificarea acelor civilizaţii şi obiceiuri barbare. Oh! Tare aş vrea să văd pe acel posibil cititor, domn-doamnă-domnişoară- persoană cu sex incert (trebuie să fim corecţi politic cu ei) aflat în situaţia de a fi transformat în barbecue de către triburile maori din Noua Zeelandă. Ar mai aprecia atunci „civilizaţia maori”? Nu ar mulţumi el englezilor că au eradicat, cu forţa, canibalismul? La cât de ideologizaţi sunt unii dintre ei, nu m-ar mira să fie chiar extaziaţi că vor fi gătiţi într-un fel tradiţional….
Dar să revenim la subiect: de ce spun că ceea ce numim colonialism ar fi un proces neîncheiat? Răspunsul îl vedeţi urmărind ştirile din Africa.
Decolonizarea a fost unul din procesele provocate la presiunea stângii, care de mult timp răguşea urlând pentru a denunţa nedreptatea comisă popoarelor oprimate de puterile coloniale. Contextul decolonizării a fost, însă, unul special.
Eram dupa al doilea război mondial, ţările din Occident, datorită sprijinului american, trăiau un boom economic ce făcea din ce în ce mai improbabilă ridicarea clasei proletare pentru revoluţia mondială. „Cei oropsiţi ai sorţii” aveau asigurări sociale din ce în ce mai bune şi beneficiau de tot mai multe din avantajale prosperităţii pe care doar capitalismul o asigura.
Dar continuatorii lui Marx, Engels şi Lenin aveau o problemă: nu puteau recunoaşte eşecul profeţiilor marxiste şi nici incapacitatea economiilor socialiste de a asigura prosperitatea nefericiţilor care căzuseră victime ideologiei comuniste. De aceea trebuiau să continue cumva lupta de clasă, inventând noi „oropsiţi ai sorţii”, un nou proletariat, victimă a „imperialismului capitalist”.
Cei mai potriviţi pentru acest rol istoric au fost desigur cei ce trăiau în colonii: populaţii în curs de civilizare. Lor li s-a şoptit în ureche cum că pot să ia singuri viaţa în piept. Consecinţele? Uganda lui Idi Amin, Rwanda genocidului, dar chiar şi eşecul (e drept, încă poleit de o mass-media sensibilă la chestiuni tiermondiste) Africii de Sud de dupa apartheid.
Mic dicţionar al unui conservator 